Absintul și hamacul: Aventuri cu „La Fee Verte” pe via ferrata Roccabianca

 Absintul – “La Fee Verte” (Zâna verde) a lui Charles Baudelaire, Ernest Hemingway, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Amedeo Modigliani, Vincent Van Gogh... și hamacul!: Aventuri în Roccabianca!

Uneori, lucrurile mici devin mari, iar pasiunea pentru frumos și pentru colecții te poate purta în locuri neașteptate. Așa a fost și ziua în care am dus „sticla noastră” de Absint pe via ferrata Roccabianca, atârnați în hamac peste podul tibetan, cu soarele pe față și râsete între noi.

Totul a început simplu: pasiunea noastră (a mea și a nepotului meu), pentru vechi, pentru sticle, pentru pahare care spun povești de mult uitate. Căutam vintage la „mercantini del usato”, râdeam și ne minunam de cum un obiect aparent banal poate să-ți stârnească imaginația și amintiri. Însă influența subtilă dintre noi a făcut să ne transformăm reciproc: eu i-am transmis pasiunea pentru „vechi” și colecții, iar el a adus pasiunea lui în acest univers. Acum, culmea, mă „bagă în buzunar” la capitolul sticle vintage colecționabile, fără să vreau!

Apoi a apărut Absintul, misterios și elegant. Am luat sticla, am turnat licoarea cu o culoare aproape unică în paharele vintage, cu grijă, și am savurat-o în hamacul suspendat. Priveliștea de pe podul tibetan, sus între stânci, cu hamacul care se legăna ușor, a transformat un simplu moment de degustare într-o experiență aproape magică.

Pozele ne surprind în hamac, cu sticla și paharul în mâini, plutind parcă între cer și pământ. În ele se vede nu doar Absintul, ci și bucuria de a împărtăși momente, râsete și pasiuni. Fiecare fotografie e un mic jurnal de aventură, de prietenie și de influențe reciproce: cum cineva poate să-ți deschidă ochii către un univers neașteptat și să te facă să vezi frumosul în lucruri simple.

Această zi rămâne pentru noi un simbol al libertății de a ne bucura de prezent, de legături și de experiențe comune. Absintul și hamacul nu sunt doar obiecte sau instrumente, ci punți între noi, între trecut și aventură, între pasiune și prietenie.

"Dupa primul pahar vezi lucrurile cum ai vrea sa fie. Dupa al doilea, vezi lucrurile asa cum nu sunt. La sfarsit, vezi lucrurile asa cum sunt si asta este cel mai rau lucru din lume." spunea Oscar Wilde... Da' nu-i dracu' așa de negru...🙈🙉🙊

 Noi în hamac cu sticla de „La Fee Verte” pe podul tibetan de pe via ferrata Roccabianca




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Axa Ființei

Foile din podul bunicii: o povestire uitată despre Eminescu și Creangă

Cartea care a trecut prin mâinile istoriei...